Căutare:
Limba Romana    Newsletter    Limba Engleza
Tel-verde : 0 800 8 700 700

FINALIZAREA PROIECTULUI RO-0034 - „CREAREA A TREI COMUNITĂŢI TERAPEUTICE ÎN PENITENCIARELE RAHOVA, JILAVA ŞI TÂRGŞOR”

Agenţia Naţională Antidrog, Inspectoratul General al Poliției Române, Administrația Națională a Penitenciarelor și Direcția de Probațiune din Ministerul Justiției au organizat miercuri, 25 aprilie 2012, la sediul Penitenciarului Rahova, o conferința de presă în cadrul căreia au fost prezentate rezultatele Proiectului RO0034 – „Crearea a trei Comunităţi terapeutice în Penitenciarele Rahova, Jilava şi Târgşor”.

Proiectul, finanţat prin Mecanismul Financiar al Spaţiului Economic European (SEE)/Granturile SEE, a primit aprobare pentru un buget total de 359.995 euro şi a fost dezvoltat de Agenţia Naţională Antidrog şi Inspectoratul General al Poliţiei Române, în parteneriat cu Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Direcţia de Probaţiune din Ministerul Justiţiei din România, precum şi Ministerul Justiţiei şi al Poliţiei, Ministerul Sănătăţii şi al Serviciilor Sociale şi Organizaţia Phoenix Haga din Norvegia.

Acesta a fost implementat pe o perioadă de 36 luni, până la data de 30 aprilie 2012, pentru a se asigura condiţiile necesare îndeplinirii obiectivelor şi indicatorilor de proiect, şi a avut ca scop înfiinţarea a trei comunităţi terapeutice în Penitenciarele Rahova, Jilava şi Târgşor, urmărind dezvoltarea resurselor umane din justiţie şi afaceri interne cu atribuţii în domeniul reducerii cererii de droguri şi care sunt implicate în furnizarea de servicii de sprijin şi de reintegrare socială pentru consumatorii de droguri care au săvărşit infracţiuni.

Analiza comparativă a sistemelor care au rol în reabilitarea persoanelor consumatoare de droguri din România şi Norvegia a vizat facilitarea transferului de bune practici de la partenerii norvegieni către instituţiile româneşti participante în acest proiect, aducând o contribuţie majoră în vederea abordării mai eficiente a fenomenului drogurilor în România.
 
În acord cu prevederile cadrului legislativ, în elaborarea metodologiei de lucru aplicată în comunităţile terapeutice dezvoltate în penitenciarele Rahova, Jilava şi Târgşor s-a plecat de la experienţa norvegiană, care s-a dovedit eficientă în reabilitarea consumatorilor de droguri.

Spaţiile destinate celor trei comunităţi terapeutice au fost renovate din fondurile alocate de finanţator pentru această activitate, care a fost realizată cu sprijinul persoanelor foste consumatoare de droguri incluse în programul terapeutic. Scopul principal al activităților derulate de aceştia pentru amenajarea Comunităţilor Terapeutice a fost acela de a le întări motivația pentru schimbarea atitudinii şi comportamentului în cursul tratamentului rezidențial.

Caracterul novator al acestui proiect a făcut ca procesul de implementare să fie îmbunătăţit în mod continuu, prin raportare permanentă la modelul norvegian și prin adaptare la contextul local. Astfel, s-au îndeplinit obiectivele proiectului și s-au asigurat condițiile pentru sustenabilitate a rezultatelor în conformitate cu documentaţia aprobată de finanţator.

În cadrul acestui eveniment a avut loc şi lansarea Ghidului de bune practici editat cu titlul “Comunitatea terapeutică – metodă de tratament a consumatorilor de droguri din penitenciare”, care a fost realizat de specialiștii români participanți în proiect, sub coordonarea experților norvegieni.

Ghidul a fost conceput ca un manual care abordează aspectele fundamentale ale comunității terapeutice și componentele esenţiale ale tratamentului. Acesta îmbină experienţa pozitivă cu inovaţia, atât în ceea ce priveşte transferul de bune practici din Norvegia, cât și implementarea pentru prima dată în penitenciarele din România a acestei metode de tratament pentru consumatorii de substanțe psihoactive.

Documentul reprezintă o resursă importantă pentru profesioniştii din domeniu, furnizorii de servicii, cercetători, studenţi, dar şi pentru persoanele consumatoare de substanțe psihoactive care au nevoie de tratament, contribuind semnificativ la stabilirea unui cadru comun de înţelegere și abordare a comunităţilor terapeutice şi la îmbunătăţirea strategiilor de intervenție, pentru a oferi servicii mai eficiente şi şanse crescute de reinserţie socială a foştilor consumatori de droguri care au executat pedepse privative de libertate.

26 aprilie 2012

Compartimentul de Relaţii Publice

Inapoi la pagina principală

Ştiri

AGENŢIA NAŢIONALĂ ANTIDROG A PARTICIPAT LA CEA DE-A XIV-A EDIŢIE A TÂRGULUI "OFERTA EDUCAŢIONALĂ"

În perioada 16-19 mai 2013, Agenţia Naţională Antidrog a participat la cea de-a XIV-a ediţie a Târgului "Oferta Educaţională", organizat de Primăria Municipiului Bucureşti, prin Centrul de Proiecte şi Programe Educaţionale şi Sportive pentru Copii şi Tineret, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti şi Şcoala Democraţiei.

21 mai 2013

continuare


POLIŢIŞTII RUTIERI, FORMAŢI ÎN DOMENIUL DROGURILOR DE CĂTRE SPECIALIŞTII AGENŢIEI NAŢIONALE ANTIDROG

Agenţia Naţională Antidrog (ANA), în parteneriat cu Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR) - Direcţia Rutieră, a demarat un proces amplu de formare iniţială în domeniul drogurilor destinată poliţiştilor rutieri, însoţită de o componentă esenţială de instruire specifică în domeniul testării prezenţei consumului de droguri la conducătorii auto.

20 mai 2013

continuare


Campanii de prevenire

PREA REBEL SĂ FII CONDUS!, campanie naţională de prevenire a consumului de droguri