Prima pagina          Harta site          Forum
                 






 

NALTREXONA - UN MEDICAMENT RECENT INTRODUS PE PIAȚA ROMÂNEASCĂ, FOLOSIT ÎN TRATAMENTUL ADICȚIILOR

Referitor la informațiile apărute în presă privind recenta introducere pe piața românească a unui medicament folosit în tratamentul adicțiilor, denumit Naltrexona, Agenția Națională Antidrog face următoarele precizări:

  • Naltrexona este un antagonist opiaceu. Acesta înseamnă că este o substanță care prin interacțiunea cu receptorii neuronali diminuează sau anulează efectele opiaceelor (heroină, metadonă etc.).
  • Spre deosebire de metadonă care este un agonist, adică o substanța care prin acțiunea sa la nivelul receptorilor neuronali produce efecte similare celor ale opiaceelor.
  • Naltrexona este un antagonist la opiacee pur, producând o blocare completă și reversibilă a efectelor farmacologice ale opiaceelor și anulând majoritatea efectelor obiective și subiective ale acestora, inclusiv depresia respiratorie, mioza, euforia și cravingul.
  • Principala problemă a programelor de menținere cu antagoniști au fost ratele scăzute de menținere a pacienților, clar inferioare față de cei aflați în programele de menținere pe metadonă.
  • Până la această dată naltrexona nu a putut fi utilizată în România în tratamentul adicțiilor, întrucât nu fusese înregistrată de Agenția Națională a Medicamentului. O dată cu recenta sa înregistrare, instituțiile și organizațiile implicate în tratamentul persoanelor dependente de consumul de droguri vor analiza posibilitatea utilizări sale în spitale.

Pentru o documentare mai amplă vă recomandăm materialul științific "PROGRAME DE MENȚINERE CU ANTAGONIȘTI LA OPIACEE", elaborat de specialistul în adicții dr. Gabriel Cicu - Șef Serviciu în cadrul Agenției Naționale Antidrog.

 

PROGRAME DE MENTINERE CU ANTAGONISTI LA OPIACEE


Primul pas !




    B-dul Unirii nr.37, bloc A4,
    parter, sector3, Bucuresti
     tel.: 318.44.00
    fax.:316.67.27





    Powered by
© Copyright 2004 Agentia Nationala Antidrog