Prima pagina          Harta site          Forum
                 






  

Președintele ANA, chestor-șef  prof. univ. dr. Pavel Abraham, mulțumește "Jurnalului Bihorean" pentru interesul constant acordat tematicii antidrog

Agenția Națională Antidrog și-a propus implicarea tot mai mare a comunității locale în prevenirea și combaterea traficului și consumului de droguri.
Fiind unanim recunoscut rolul presei în formarea opiniei publice, dar și în determinarea comportamentului și a atitudinilor publicului, mass-media locale sunt privite ca unul dintre factorii cei mai importanți. De aceea, printre modalitățile de sensibilizare și de implicare a comunității locale în lupta antidrog se află și stimularea participării mass-media la susținerea, prin mijloace specifice, a programelor, proiectelor și campaniilor antidrog.
Pentru a-și identifica potențiali parteneri din rândul mass-media locale și totodată pentru a determina gradul în care activitățile sale sunt reflectate în presa locală, începând cu acest an, Agenția Națională Antidrog a inițiat o activitate de monitorizare a presei locale.
În urma acestei activități de monitorizare, a reieșit că, în luna februarie, publicația care a prezentat în paginile sale cele mai multe articole referitoare la subiecte privind problematica drogurilor, a fost "Jurnalul Bihorean".
În semn de apreciere a implicării sale în lupta antidrog, președintele Agenției Naționale Antidrog,  chestor-șef  prof. univ. dr. Pavel Abraham, a transmis o scrisoare "Jurnalului Bihorean", mulțumind pentru interesul manifestat față de problematica drogurilor, dar și pentru prezentarea obiectivă a activităților derulate de Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog al județului Bihor.

BIROUL DE COMUNICARE

scrisoare de multumire


Primul pas !




    B-dul Unirii nr.37, bloc A4,
    parter, sector3, Bucuresti
     tel.: 318.44.00
    fax.:316.67.27





    Powered by
© Copyright 2004 Agentia Nationala Antidrog