Prima pagina          Harta site          Forum
                 






S-au încheiat lucrările Mesei Rotunde a experților din Regiunea Mării Negre
pe probleme de reducere a cererii și ofertei de droguri

În perioada 9-11 iulie a.c., la Hotel Rin Otopeni, din București, s-a desfășurat Masa Rotundă a experților din Regiunea Mării Negre, eveniment organizat de UNODC (United Nations Office on Drugs and Crime), în colaborare cu Agenția Națională Antidrog. Masa Rotundă a avut ca scop dezbaterea temelor privind reducerea cererii și a ofertei de droguri în statele din regiunea Mării Negre, precum: Republica Belorus, Bulgaria, Georgia, Moldova, România, Federația Rusă, Turcia, Ucraina. Masa Rotundă a fost deschisă de chestor-general prof. univ. dr. Anghel Andreescu, secretar de stat în Ministerul Internelor și Reformei Administrative și șef al Departamentului Ordine și Siguranță Publică, chestor-șef prof. univ. dr. Pavel ABRAHAM, președintele A.N.A.,  Mitja Mocnik,  Director, Centrul SECI, Petru Dumitriu, Director Afaceri Globale, Ministerul Afacerilor Externe, România, Excelența Sa Alexander Churilin, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Federației Ruse în România, Jean-Luc Lemahieu, șef, Secțiunea pentru Europa și Asia, Serviciul Operațiuni, Division for Operations, ONUDC Viena.

În decursul celor trei zile de reuniune experții au participat la două grupuri de lucru: Grupul de lucru privind Reducerea Cererii de Droguri și Grupul de lucru  privind Reducerea Ofertei de Droguri.

Ultima zi a Mesei Rotunde a experților din Regiunea Mării Negre a fost consacrată concluziilor privind cele două grupuri de lucru:

Grupul Reducerea Ofertei de Droguri

Jean Luc Lemahieu, Șeful Secțiunii pentru Europa și Asia în cadrul Oficiului Națiunilor Unite pentru Droguri și Criminalitate, coordonator al activităților Grupului de Lucru dedicat analizării reducerii ofertei de droguri a invitat țările din regiune (mai puțin România, Bulgaria și Turcia) să analizeze posibilitatea derulării unor vizite de lucru tehnice în porturi și aeroporturi în scopul armonizării mecanismelor de combatere a traficului de droguri. De asemenea, țările participante au fost încurajate să sprijine activ și să utilizeze rețelele existente de comunicare și informare (de exemplu Interpol, Organizația Mondială a Comerțului, Europol, SECI, OCEMN, GUAM etc.) pentru a se acoperi rutele de traficare a drogurilor din Afganistan prin aplicare cadrului normativ internațional. În acest sens, statale participante vor lua măsuri pentru a conecta cooperarea existentă polițienească și vamală cu activitățile de instrumentare penală în scopul identificării și tragerii la răspundere a persoanelor implicate în activități infracționale organizate.
Dialogul experților de la această Masa Rotundă s-a recomandat să fie transpus în practică printr-o cooperare operațională mai strânsă și schimb de informații între structurile specializate transfrontaliere.
În cadrul Mesei Rotunde de la București s-au realizat aprecieri pozitive asupra numărului ridicat al operațiunilor de combatere a traficului de droguri în Regiunea Mării Negre și s-a considerat necesar ca Oficiul Națiunilor Unite pentru Droguri și Criminalitate să elaboreze un program viitor care să utilizeze expertiza și instrumentele deja disponibile în regiune.

 

Grupul Reducerea Cererii de Droguri

Gilberto Gerra, Șeful Secțiunii Provocări Globale în cadrul Oficiului Națiunilor Unite pentru Droguri și Criminalitate, a prezidat împreună cu președintele A.N.A., chestor șef prof. univ. dr. Pavel Abraham, Grupul de lucru pentru Reducerea Cererii de droguri. În acest sens, în cadrul plenului Mesei Rotunde s-au menționat principalele concluzii desprinse ca urmare a interferențelor experților Inițiativei Paris Pact: toate statele sunt dispuse să abordeze abordarea medicală și socială pentru reducerea cererii de droguri, fiind necesar să se direcționeze intervențiile socio-medicale; s-a recunoscut faptul că tulburările datorate utilizării drogurilor reprezintă o boală ce se poate preveni și trata; utilizatorii de droguri trebuie să nu fie discriminați în termeni de furnizare a serviciilor, accesul la unitățile de îngrijire și la serviciile de asistență socială; adicția de droguri este o boală și dependenții de droguri nu trebuie să fie încarcerați numai datorită statutului lor. În cazul implicării lor în săvârșirea de fapte penale, tratamentul trebuie să fie prioritar și să se identifice alternative eficiente în sancționarea acestora. Concluziile rezultate ca urmare a dialogului experților în cadrul Grupului privind reducerea cererii de droguri au fost structurate în categorii majore de intervenții ce privesc serviciile oferite consumatorilor de droguri, organizarea, finanțarea, și conducerea acestora, pregătirea specialiștilor și colectarea datelor.

Masa Rotundă a experților antidrog din Regiunea Mării Negre, organizată la București în perioada 9-11 iulie 2008 a reprezentat prima întâlnire anuală planificată în cadrul Inițiativei Paris Pact, urmând ca până la sfârșitul anului să se organizeze o întâlnire în Afganistan dedicată identificării și limitării fluxurilor financiare provenite din traficul de opiacee de origine afgană, precum și o reuniune într-un stat din Africa de Est ce va avea ca scop combaterea traficului de opiacee de origine afgană pe rutele sudice.

 
Eveniment Eveniment Eveniment


BIROUL DE COMUNICARE ȘI RELAȚII PUBLICE

 

 


Primul pas !




    B-dul Unirii nr.37, bloc A4,
    parter, sector3, Bucuresti
     tel.: 318.44.00
    fax.:316.67.27





Actualizat de Webcell in data de 14.07.2008
© Copyright 2004 Agentia Nationala Antidrog