Agenția Națională Antidrog, prin Serviciul Regional Antidrog Dolj, a organizat azi, 20.06.2008, un work-shop urmat de o conferință de presă pentru marcarea Zilei Internaționale de Luptă Împotriva Traficului și Consumului Ilicit de Droguri precum și a împlinirii a cinci ani de la înființarea ANA, având ca invitat de onoare pe Președintele Agenției Naționale Antidrog, chestor-șef prof.univ.dr. Pavel Abraham.
Cu acest prilej, conf.univ. dr. Miron Roman, de la catedra de Sociologie a Universității din Craiova, a prezentat concluziile generale ale primului studiu de cercetare sociologică privind cunoștințele, atitudinile și practicile referitoare la consumul de tutun, alcool și droguri ilicite efectuat în rândul elevilor de liceu din județele Dolj, Olt și Vâlcea.
Acest proiect a fost demarat de Agenția Națională Antidrog la începutul anului 2008 prin Serviciul Regional Antidrog Dolj în parteneriat cu Universitatea din Craiova, Facultatea de Istorie, Filosofie și Geografie, catedrele de Filosofie-Sociologie și Științe Politice, Inspectoratele Școlare Județene Dolj, Vâlcea și Olt, Institutul de Proiectări și Automatizări - sucursala Craiova și Centrele Județene de Asistență Psihopedagogică din Olt și Vâlcea. Proiectul a urmărit:
- diagnosticarea nivelului de cunoștințe cu privire la droguri și efectele consumului acestora, a atitudinii față de consumul și consumatorii de tutun, alcool și droguri, precum și a practicilor de consum în rândul populației școlare din județele Dolj, Vâlcea și Olt.
- identificarea zonelor prioritare de intervenție în mediul școlar din respectivele județe.
- realizarea unor prognoze privind evoluția consumului de tutun, alcool și droguri, în dependență de evoluția prognozată a unor factori și procese sociale, culturale și legislative.
- elaborarea și operaționalizarea unor proiecte de prevenire și de diminuare consumului de tutun, alcool și droguri, adaptate nevoilor identificate ale populației școlare.
Prezentarea concluziilor a fost urmată de un atelier în cadrul căruia factorii abilitați în prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri au exprimat punctele de vedere ale instituțiilor pe care le reprezintă.
La eveniment au mai participat reprezentanți ai Bisericii Ortodoxe Române, conducătorii instituțiilor și ONG-urilor cu atribuții în acest domeniu din cele trei județe, reprezentanții celor trei Centre din cadrul Serviciului Regional Antidrog Dolj precum și mass-media locală.