În perioada 2-3 iunie a.c., la Budapesta (Ungaria), se desfășoară seminarul "Aplicarea legii și reducerea efectelor negative ale consumului de droguri - de la confruntare la cooperare".
Seminarul are ca obiectiv identificarea posibilităților de cooperare și evitarea conflictelor potențiale între lumea tratamentului consumatorilor de droguri și lumea agențiilor de aplicare a legii cu privire specială la clienții serviciilor de reducere a efectelor nocive ale consumului, care constituie grupul țintă pentru ambele părți.
Agenția Națională Antidrog este reprezentată la acest eveniment de Cătălina Niculae, specialist în cadrul Direcției pentru Reducerea Cererii de Droguri.