Prima pagina          Harta site          Forum
                 






Faza finala a concursului Mesajul Meu Antidrog 
 

      Luni, 21 mai a.c., la sediul Agenției Naționale Antidrog a avut loc faza finală a Concursului Național "Mesajul Meu Antidrog" - Secțiunea Muzică, competiție de creații artistice cu tematică antidrog destinată tinerilor.

      Juriul concursului, format din Rodica Sava - realizator de emisiuni culturale, Anca Florea - critic muzical, Irinel Anghel - Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, Dieter Stenzeleit - președintele Royal Consulting, muzician, și prof. Dumitru Dumitru - Agenția Națională Antidrog, a evaluat cele 27 de creații muzicale înscrise în concurs. În evaluarea compozițiilor a fost luat în considerare și votul publicului constituit din elevi și studenți.

      În urma jurizării s-a hotărât ca locul I să nu se acorde, locul II a fost atribuit piesei cu titlul "Alege viața" - autor Untaru Ionuț din județul Constanța, iar locul III a fost  acordat piesei "Nu e un joc" - autori: Andrei Manovici, Adelina Cefălan și Ana Dragomirică din județul Vrancea.

      Compozițiile menționate vor fi premiate în cadrul Galei decernării premiilor Concursului Național "Mesajul Meu Antidrog" programat a se desfășura în luna octombrie 2007.

      Agenția Națională Antidrog mulțumește tuturor participanților pentru efortul depus și îi așteaptă cu creații la următoarea ediție a Concursului Național "Mesajul Meu Antidrog". 

  

Biroul de Comunicare și Relații Publice

 


Primul pas !




    B-dul Unirii nr.37, bloc A4,
    parter, sector3, Bucuresti
     tel.: 318.44.00
    fax.:316.67.27





© Copyright 2004 Agentia Nationala Antidrog