"CLASE FĂRĂ FUMAT" ROMÂNIA 2005
- UN PROIECT DE SUCCES, RECUNOSCUT LA NIVEL EUROPEAN -
ORGANIZAT CU SPRIJINUL AGENȚIEI NAȚIONALE ANTIDROG
Marți, 31 mai 2005, ora 11.00, la sediul Agenției Naționale Antidrog, cu prilejul Zilei Mondiale Fără Tutun, va avea loc o Conferință de presă în cadrul căreia vor fi anunțați câștigătorii proiectului "Clase fără fumat" , inclusiv clasa câștigătoare a marelui premiu european, oferit prin European Network on Young People and Tobacco (ENYPAT).
Agenția Națională Antidrog în parteneriat cu Federația "Rețeaua pentru prevenirea fumatului din România" au inițiat, pentru prima dată în România, proiectul "Clase fără fumat", având grup țintă elevii claselor V- VIII din București, Iași, Cluj, Timișoara, Constanța.
Începând cu anul 1997 proiectul a fost implementat în diferite țări ale Comunității Europene. Elevi din 26.947 de clase, din 21 de țări europene, au fost implicați în acest proiect în anul școlar 2004 - 2005. Dintre acestea 355 de clase sunt din România.
Proiectul "Clase fără fumat" este un exemplu de bună practică privind implicarea profesioniștilor din sănătate în domeniul prevenirii consumului de tutun în rândul adolescenților.
Prin implicare, responsabilitate și corectitudine adolescenții înscriși în acest proiect au demonstrat că sunt mai puternici decât tentația de a fuma.
De altfel, tema propusă anul acesta de Organizația Mondială a Sănătății pentru marcarea "Zilei Mondiale fără Tutun" este "Profesioniștii din sănătate - Acțiune și răspunsuri", scopul fiind acela de a crește implicarea profesioniștilor din domeniul sănătății în domeniul prevenirii și combaterii efectelor consumului produselor din tutun.
*
* *
- 47,9% dintre respondenții din grupa de vârstă 15 - 18 ani, au declarat că au fumat în ultimele 12 luni, conform datelor studiului realizat de Agenția Națională Antidrog în 2004.
- 64% dintre elevii cu vârsta de 16 ani au experimentat consumul de tutun până la aceasta vârstă, înregistrându-se o creștere de 11% față de 1999, conform datelor studiului ESPAD realizat în 2003.
- 32% din elevi au experimentat consumul de tutun înainte de vârsta de 14 ani, conform aceluiași studiu.
*
* *
Jurnaliștii interesați sunt invitați să participe la conferința de presă marți, 31 mai 2005, începând cu ora 11.00, la sediul Agenției Naționale Antidrog, din Bd. Unirii nr. 37.
BIROUL DE PRESA