|
La Viena se desfășoară cea de-a 50-a sesiune a Comisiei de Stupefiante a O.N.U.
În perioada 12 - 16 martie 2007, la Viena, se desfășoară lucrările celei de-a 50-a sesiuni a Comisiei de Stupefiante a O.N.U. România va fi reprezentată la acest eveniment de o delegație condusă de chestor șef prof. univ. dr. Pavel Abraham, președinte al Agenției Naționale Antidrog.
În agenda reuniunii sunt incluse dezbateri tematice referitoare la noile provocări mondiale în ceea ce privește controlul activităților cu precursori, planul de acțiune pentru punerea în practică a Declarației privind principiile fundamentale ale reducerii cererii de droguri, situația mondială privind traficul de stupefiante, cooperarea internațională în domeniul judiciar, aplicarea tratatelor internaționale privind controlul drogurilor.
Cu acest prilej va avea loc un util schimb de informații asupra noilor tendințe privind deturnarea și traficul de precursori utilizați la fabricarea ilicită a stupefiantelor și substanțelor psihotrope, și totodată vor fi analizate măsurile care trebuie luate în vederea întăririi Programului de luptă împotriva drogurilor, promovat de Oficiul Națiunilor Unite pentru Droguri și a Criminalitate (UNODC), precum și a rolului Comisiei de Stupefiante a ONU, în calitatea sa de organ director al acestui program.
Biroul de Comunicare și Relații Publice
|