|
Vizita de lucru la Agenția Națională Antidrog a Ambasadorului Republicii Islamice Pakistan la București
Astăzi, 7 februarie 2007, Președintele Agenției Naționale Antidrog, prof. univ. dr. Pavel Abraham, a primit vizita Excelenței Sale Dl. SANAULLAH, Ambasadorul Republicii Islamice Pakistan la București.
Reuniunea a analizat posibilitățile concrete de punere în aplicare, în domeniul prevenirii și combaterii traficului și consumului ilicit de droguri, a Acordului bilateral de cooperare semnat de cele două părți în anul 2005. Astfel, în vederea întăririi cooperării româno-pakistaneze în domeniu, s-a convenit organizarea unei vizite de lucru la București a unei delegații din Pakistan, cu scopul informării reciproce privind situația consumului și traficului ilicit de droguri în cele două state și a stabilirii de contacte între instituțiile abilitate. Vizita va fi urmată, în perspectivă, de reuniuni și schimburi de experiență periodice între specialiștii în domeniu ai celor două părți.
Biroul de Comunicare și Relații Publice
|