Prima pagina          Harta site          Forum
                 






 

La Brebu (județul Prahova) se  deschide prima comunitate terapeutică din România

 

Joi, 1 februarie a.c., la Brebu (județul Prahova), în prezența președintelui Agenției Naționale Antidrog, prof. univ. dr. chestor-șef Pavel Abraham, se va deschide prima comunitate terapeutică din România, destinată tratamentului persoanelor consumatoare de droguri din România. Comunitatea este realizată prin inițiativă privată, iar conducerea acesteia va fi asigurată de dr. Cristian Bellu Bengescu, medic primar psihiatru în cadrul Laboratorului de Sănătate Mintală, staționarul de zi pentru toxicomani, expert al Consiliului Europei pe Toxicomanii. Activitățile care se vor derula în cadrul comunității terapeutice se vor desfășura sub coordonarea Asociației Naționale a Intervenienților în Toxicomanii și în colaborare cu Agenția Națională Antidrog.

Comunitatea terapeutică are o capacitate de 22 locuri, este situată în plină regiune montană, în apropierea orașului Câmpina. Servicii care vor fi oferite sunt de asistență medicală, socială, psihologică (psihoterapie individuală și de grup), ergoterapie vocațională și recreațională. Activitățile vor fi asigurate de o echipă multidisciplinară, constituită din medici, psihologi, asistenți sociali, ergoterapeuți și monitori de timp liber.

Inaugurarea comunității se va încheia cu o conferință de presă. Jurnaliștii înteresați să efectueze această deplasare sunt rugați să se adreseze Biroului de Comunicare și Relații Publice în cursul zilei de astăzi. Plecarea este programată joi, 1 februarie, orele 11.00, de la sediul A.N.A. - B-dul Unirii nr. 37.

Persoane de contact - subinspector Radu Petre - 0721213326, dr. Christian Bellu Bengescu - 0723288144.

 

BIROUL DE COMUNICARE ȘI RELAȚII PUBLICE

 


Primul pas !




    B-dul Unirii nr.37, bloc A4,
    parter, sector3, Bucuresti
     tel.: 318.44.00
    fax.:316.67.27





    Powered by
© Copyright 2004 Agentia Nationala Antidrog