|
Primul grup de consumatori de droguri din România
pleacă la tratament în Italia
Miercuri, 24 ianuarie a.c., va avea loc plecarea în Italia a primilor doi consumatori de droguri din România în vederea includerii acestora într-un program terapeutic, cu o durată de un an, în cadrul Comunității Terapeutice INCONTRO.
Cei doi tineri fac parte dintr-un grup de șase consumatori de droguri, selecționați în luna decembrie 2006 de reprezentanții Comunității Terapeutice INCONTRO, la propunerea Agenției Naționale Antidrog și a Asociației Române Antidrog, cu ocazia vizitei oficiale efectuate în România de o delegație condusă de Excelența Sa Pierino Gelmini.
În baza Protocolului semnat în decembrie între Agenția Națională Antidrog și Comunitatea Terapeutică INCONTRO, s-a stabilit acordarea de asistență de specialitate pentru 6 tineri consumatori de droguri din România, prin includerea acestora într-un program terapeutic în cadrul Comunității Terapeutice INCONTRO din Italia și sprijin pentru înființarea în 2007 a unei comunități terapeutice în localitatea Strejnic (situată în apropiere de Ploiești), după modelul italian. Printre criteriile care au stat la baza selecționării celor șase tineri s-au aflat: nondependența de metadonă, abilități de comunicare socială, cunoașterea limbii italiene sau a unei limbi de circulație internațională.
Pe baza experienței pe care o au, italienii au stabilit ca includerea celor șase tineri în program să se facă în două etape. Astfel, într-o primă etapă vor fi incluși doi dintre aceștia. Ulterior, în etapa a doua, când va avea loc includerea în program a celorlalți patru tineri, primii doi vor ajuta la o integrare mai rapidă și mai bună a acestui grup.
În ceea ce îi privește pe primii doi beneficiari, "poveștile" lor sunt următoarele:
- Tony (32 ani) a început să consume droguri în urmă cu 4 ani, determinat fiind de anturajul pe care îl avea. A apelat la serviciile specializate oferite de Spitalul Sf. Stelian, unde în urma evaluării s-a hotărât administrarea de tratament substitutiv cu metadonă. A avut de atunci 5 recăderi. În acest moment a renunțat la tratamentul cu metadonă și este pregătit să urmeze ultima etapă de tratament în cadrul unei comunități terapeutice. În toată această perioadă a avut un suport deosebit în familie care i-a fost permanent alături, ajutându-l foarte mult.
- Paul (26 ani) este student. Consumă droguri de 7 ani. Și în acest caz debutul consumului s-a datorat tot anturajului. A urmat până de curând tratamentul substitutiv cu metadonă, iar în acest moment așteaptă cu nerăbdare începerea programului terapeutic. În acest scop, a decis să-și "înghețe" anul la facultate, urmând să-și continue studiile după finalizarea tratamentului. Beneficiază, de asemenea, de mediu suportiv din partea familiei și al prietenilor.
Programul terapeutic pe care îl vor urma cei șase tineri include, pe lângă ședințe specifice de psihoterapie, diferite activități lucrative, care contribuie la reabilitarea lor.
Cei doi tineri vor fi însoțiți de medicul Victor Kirițescu, coordonatorul Centrului de Evaluare și Consiliere Antidrog sector 5 București, care a efectuat preselecția grupului, și de Petre Crăciun, șeful Biroului de Comunicare și Relații Publice. Cu această ocazie se va realiza un film documentar care va ilustra modul în care funcționează o astfel de comunitate terapeutică.
* * *
Comunitatea terapeutică INCONTRO, constituită legal în 1982 de către Don Pierino Gelmini, ca asociație liberă atât pentru asistarea tinerilor toxico-dependenți, cât și a persoanelor cu probleme fizice și psihice, alcoolicilor, vârstnicilor, persoanelor marginalizate și abandonate, funcționează după un sistem specific, denumit "Cristoterapia".
Don Pierino Gelmini, "părintele" Comunității INCONTRO, s-a născut în 1925, la Pozzuolo Mortesana, Provincia Milano. A frecventat școala primară la Institutul Salesiano din Treviglio, apoi a urmat Liceul "Cesare Arici" din Brescia. În urma sfaturilor date de către profesorul său de filozofie P. Santambrogio, Don Pierino Gelmini decide să se dedice vieții religioase. În anul 1949 este hirotonisit preot și timp de 10 ani își desfășoară activitatea ca paroh într-o zonă săracă, primind ulterior titlul de secretar al noului cancelar al Bisericii Sfinte Romane.
În februarie 1963, Don Pierino Gelmini întâlnește în Piața Navonna din Roma un tânăr consumator de droguri, a cărui dramă îl determină pe prelat să pună bazele constituirii Comunității INCONTRO și să se implice în mod activ în viața tinerilor dependenți de heroină de pe stradă.
Actuala instituție pe care o conduce numără în prezent 238 de sedii rezidențiale, dintre care 164 în Italia și 74 în alte state, precum: Spania, Franța, Elveția, Slovenia, Croația, Tailanda, Bolivia, Costa Rica, Brazilia, Statele Unite, Israel. În decursul celor 40 de ani de activitate, în comunitățile terapeutice INCONTRO au fost tratate mai mult de 300.000 de persoane.
BIROUL DE COMUNICARE ȘI RELAȚII PUBLICE
Persoane de legătură:
Drd. Petre Crăciun - șef Birou Comunicare - 0722.344.124
Medic Paul Kirițescu - coordonator centru sect. 5 - 0724.329.878 |