Prima pagina          Harta site          Forum
                 






 

Întâlnire de lucru a Grupului de Lucru Internațional

Sâmbătă, 13 ianuarie a.c., Agenția Națională Antidrog a găzduit cea de-a treia întâlnire a Grupului de Lucru Internațional, organismul de coordonare a proiectului "Tratament egal și respect pentru demnitatea umană a grupurilor vulnerabile de persoane care au suferit o condamnare".
Proiectul își propune să contribuie la dezvoltarea unei strategii integrate care să asigure un tratament egal și respect pentru demnitatea umană a grupurilor marginalizate de persoane care au fost condamnate pentru o infracțiune, care au efectuat pedeapsa în penitenciar, care se află în arest preventiv sau care au fost condamnate la o pedeapsă în comunitate.
Grupul țintă, căruia îi este destinat proiectul, include persoane din grupuri vulnerabile: tineri consumatori de droguri, tineri cu risc de a deveni dependenți de droguri, copii instituționalizați, persoanele de etnie rromă, familiile lor și comunitățile în care trăiesc.
Finanțat de Uniunea Europeană, proiectul este realizat de Penal Reform International în parteneriat cu Fondul Regional IGA Bulgaria, Prison Fellowship România, Asociația pentru Probațiune și Mediere în Justiție din Republica Cehă și Comitetul Helsinki din Ungaria.

Printre activitățile principale ale proiectului se numără:

  1. crearea unei rețele europene de sprijin a acțiunilor tuturor partenerilor din România și Bulgaria implicate în proiect
  2. 2 training-uri internaționale
  3. dezvoltarea a 6 proiecte pilot relevante pentru domeniul de activitate
  4. creșterea participării ONG-urilor la elaborarea de politici sociale
  5. formare de formatori.

Demarat la 1 ianuarie 2006, proiectul se află în faza de implementare a celor 6 proiecte pilot în România și Bulgaria, dintre care două constau în dezvoltarea de campanii antidiscriminare a grupului țintă în România și Bulgaria. Activitățile acestor campanii sunt prevăzute să înceapă, simultan în ambele țări, în luna martie 2007.
Coordonarea proiectului este asigurată de Grupul de Lucru Internațional, format din reprezentanții tuturor partenerilor în rețea: Reforma Penală Internațională România, Fondul Regional IGA Bulgaria, Comitetul Helsinki Ungaria, Prison Fellowship România, Asociația pentru Probațiune și Mediere în Justiție din Republica Cehă, Agenția Națională Antidrog, Administrația Națională a Penitenciarelor, Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului prin direcțiile de sector, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, ONG-uri de profil din România și Bulgaria și reprezentanți ai autorității publice locale.
Prezent la reuniune, președintele Agenției Naționale Antidrog, chestor șef prof.univ.dr. Pavel Abraham, a subliniat importanța proiectului pentru îmbunătățirea statutului social al grupului țintă din România și Bulgaria. Domnia sa a asigurat participanții de disponibilitatea Agenției Naționale Antidrog de a sprijini activitățile proiectului și de a contribui la promovarea rezultatelor acestuia în rețeaua europeană.

Biroul de Comunicare și Relații Publice

   


Primul pas !




    B-dul Unirii nr.37, bloc A4,
    parter, sector3, Bucuresti
     tel.: 318.44.00
    fax.:316.67.27





    Powered by
© Copyright 2004 Agentia Nationala Antidrog