|
Campania de Informare Antidrog a adolescenților și tinerilor
fost declanșată și în Banat
Campania de Informare Antidrog a adolescenților și tinerilor, prin intermediul filmului documentar "Drogurile - iluzie cu sens unic", lansată luni, 8 mai a.c., la București, a continuat în această săptămână printr-o întâlnire a reprezentanților Agenției Naționale Antidrog cu studenții timișoreni.
Evenimentul s-a desfășurat miercuri, 10 mai a.c., la Casa de Cultură a Studenților Timișoara, cu prilejul Festivalului Internațional Studențesc de Artă - STUDENTFEST.
Cum ediția din acest an a festivalului studențesc a avut la bază ideea că lumea e într-o continuă mișcare, iar "a fi informat" e sinonim cu "a fi viu", prezentarea filmului documentar "Drogurile - iluzie cu sens unic" într-un astfel de cadru s-a dovedit a fi o inițiativă excelentă, pe de o parte prin posibilitatea oferită reprezentanților ANA de a interacționa cu un public numeros, format în special din tineri, iar pe de altă parte, prin supunerea filmului în fața ochiului critic a unor spectatori specializați în arta filmului.
Astfel, în cadrul secțiunii "Film" a festivalului, ultima seară a fost rezervată filmelor de scurt metraj, al cărei program a fost deschis de filmul documentar "Drogurile - iluzie cu sens unic". Tematica abordată de acest film s-a dovedit a fi foarte apreciată, suscitând în mod deosebit interesul celor prezenți. Aceștia au adresat întrebări realizatorilor filmului și în intervențiile lor au subliniat utilitatea, dar și gradul de noutate a unui film de acest gen.
În perioada următoare, filmul va fi prezentat în cadrul activităților preventive organizate de Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Timiș.
De asemenea, organizatorii Festivalului STUDENTFEST - Organizația Studenților din Universitatea Timișoara (OSUT) - și-au manifestat interesul de a utiliza filmul documentar "Drogurile - iluzie cu sens unic" în cadrul campaniilor sale de informare desfășurate în rândul studenților.
Ca și la București, cu această ocazie s-au pus bazele unui parteneriat între Agenția Națională Antidrog și Casa de Cultură a Studenților Timișoara care vizează organizarea în colaborare a unor activități în domeniul prevenirii consumului de droguri.
Următoarea activitate a Campaniei de Informare Antidrog este programată a se desfășura în a doua jumătate a lunii mai, la Constanța.
În paralel, va începe prezentarea filmului și în alte județe (Arad, Mehedinți, Caraș-Severin), prin grija Centrelor de Evaluare, Prevenire și Consiliere Antidrog - structurile teritoriale ale ANA, care vor organiza întâlniri cu adolescenții și tinerii din județ.
BIROUL DE COMUNICARE
|