Prima pagina          Harta site          Forum
                 






   

"DROGURILE - ILUZIE CU SENS UNIC"
Campanie de Informare Antidrog a adolescenților și tinerilor,
prin intermediul filmului documentar

În prezența a peste 500 de elevi și studenți, luni, 8 mai a.c., la Casa de Cultură a Studenților București, a avut loc lansarea Campaniei de Informare Antidrog a adolescenților și tinerilor, prin intermediul filmului documentar "Drogurile - iluzie cu sens unic", realizat de Biroul de Comunicare și Relații Publice.
Campania inițiată de Agenția Națională Antidrog (ANA) se adresează adolescenților cu vârste cuprinse între 12 și 18 ani și tinerilor cu vârste de 18-25 de ani și este programată a se derula în perioada 8 mai - 26 iunie.

La deschiderea evenimentului, președintele ANA, chestor-șef prof. univ. dr. Pavel Abraham, a făcut o scurtă prezentare a contextului în care ne aflăm în ceea ce privește fenomenul drogurilor, precizând că "deși România se situează în "coada" clasamentului ca și problematică, trebuie să acționăm pentru prevenirea consumului de droguri, în special în rândul populației tinere. În acest sens, România și-a definit o Strategie Națională Antidrog, a creat un sistem național de asistență socială, psihologică și medicală și are de îndeplinit în această direcție anumite angajamente de integrare europeană."

Totodată, președintele ANA a menționat că această campanie are la bază unul din indicatorii promovați de Centrul European de Monitorizare a Drogurilor și a Dependenței de Droguri de la Lisabona (forul european care stabilește, conform cerințelor Uniunii Europene, indicatorii și criteriile de apreciere a fenomenului drogurilor la nivel național), și anume conștientizarea opiniei publice cu privire la pericolul pe care îl reprezintă consumul de droguri.

În finalul alocuțiunii sale, președintele ANA a mulțumit tuturor celor care au contribuit la realizarea filmului, instituțiilor și organizațiilor partenere și, în mod special, consumatorilor de droguri care au sprijinit Agenția Națională Antidrog în perioada sa de pionerat. De asemenea, domnia sa a adus mulțumiri tinerilor prezenți în sală pentru interesul manifestat față de acest subiect, declarând încă o dată deschiderea conducerii ANA și a specialiștilor săi față de problemele lor.

Filmul documentar "Drogurile - Iluzie cu sens unic" își propune să aducă în fața spectatorilor o istorie a drogurilor, respectiv mărturiile tulburătoare ale unor foști consumatori de droguri privind consecințele nebănuite ale dependenței de stupefiante, dar și opiniile unor specialiști de renume în domeniu.

În perioada imediat următoare, realizatorii filmului și specialiști din cadrul Direcției de Prevenirea Consumului vor avea întâlniri cu tineri din județele Timiș, Constanța, Iași și Cluj.

Prima întâlnire de acest gen va avea loc miercuri, 10 mai a.c., fiind ocazionată de Festivalul Studențesc STUDENTFEST, care se desfășoară în aceste zile la Timișoara.

De asemenea, în această perioadă vor fi organizate și în celelalte județe ale țării, prin grija Centrelor de Evaluare, Prevenire și Consiliere Antidrog - structurile teritoriale ale ANA - întâlniri cu adolescenții și tinerii, în cadrul cărora va fi prezentat filmul documentar menționat.

La eveniment au participat cadre didactice universitare, specialiști din cadrul ANA și din cadrul instituțiilor care au competențe în lupta antidrog, precum și reprezentanți ai unor organizații neguvernamentale.

BIROUL DE COMUNICARE

 


Primul pas !




    B-dul Unirii nr.37, bloc A4,
    parter, sector3, Bucuresti
     tel.: 318.44.00
    fax.:316.67.27





    Powered by
© Copyright 2004 Agentia Nationala Antidrog