Prima pagina          Harta site          Forum
                 






  

"Adolescenți să spuneți  întotdeauna un "NU" hotărât drogurilor!"

 

Sub deviza "Nu te lăsa păcălit", sâmbătă 1 aprilie 2006, a avut loc un eveniment cu caracter cultural-artistic în organizarea Centrului de prevenire, evaluare și consiliere antidrog și a Primăriei, ambele din sectorul 6.
Peste 700 de copii și adolescenți au luat cu asalt Clubul MAXX din Complexul Studențesc Regie, care s-a dovedit neîncăpător.
În deschidere, în alocuțiunile lor, reprezentanții organizatorilor -
Scms. Sorin Udroiu, șef Serviciu 3 Bucuresti, și Liviu Lazăr, consilier al primarului sector 6 - au tras un semnal de alarmă asupra pericolului numit "drog", subliniind că primii expuși acestuia sunt chiar adolescenții. În acest context, s-a vorbit despre eforturile depuse de instituțiile statului, în special de Agenția Națională Antidrog, pentru a iniția un dialog cu tânăra generație în dorința de a veni în întâmpinarea problemelor cu care se confruntă tinerii și adolescenții. Cu această ocazie, s-a anunțat lansarea proiectului "În direct cu școala", derulat în parteneriat de către CPECA sector 6 și unitățile de învățământ din acest sector și prin intermediul căruia elevii vor putea adresa întrebări referitoare la probleme legate de consumul de drogurile, cu care se confruntă ei sau prietenii lor. De asemenea, s-a anunțat deschiderea primului centru de prevenire antidrog, al Agenției Naționale Antidrog în mediu studențesc.
Prezent la manifestare, actorul George Mihăiță, recunoscut ca prietenul adolescenților, i-a îndemnat pe cei prezenți să spună întotdeauna un "NU" hotărât drogurilor.
A urmat un concurs al costumelor și măștilor, în care cei peste 40 de concurenți s-au întrecut în ingeniozitate și în prezență de scenă, încercând să acapareze cât mai mult atenția publicului, dar și a juriului.
Comisia de jurizare, formată din chestor drd. Lucian Fuică - Director General ANA, Liviu Lazăr - consilier al primarului sector 6 și actorul George Mihăiță, a avut o sarcină destul de dificilă în a desemna câștigătorii. Fericiții învingători au primit din partea agenției premii constând în produse electronice și obiecte de artă.
După festivitatea de premiere, s-a desfășurat un spectacol de muzică și dans, susținut de elevi. O surpriză pentru cei prezenți a constituit-o mini-concertul oferit de Trupa Bambi.

 

 

BIROUL DE COMUNICARE

 

 

 


Primul pas !




    B-dul Unirii nr.37, bloc A4,
    parter, sector3, Bucuresti
     tel.: 318.44.00
    fax.:316.67.27





    Powered by
© Copyright 2004 Agentia Nationala Antidrog