Prima pagina          Harta site          Forum
                 







MANIFESTĂRI PRILEJUITE DE MARCAREA ZILEI MONDIALE FĂRĂ TUTUN, ORGANIZATE DE AGENȚIA NAȚIONALĂ ANTIDROG

Marți, 31 mai 2005, la Colegiul Național "Mihai Viteazul", are loc o manifestare cultural-aristică, prilejuită de marcarea "Zilei Modiale fără Tutun".

Activitatea organizată de Agenția Națională Antidrog prin Centrele de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog ale Sectoarelor 1, 2 și 3 din București, are ca parteneri Primăria Sectorului 1 și Uniunea Artiștilor Plastici din România. La manifestare mai sunt invitați să participle și reprezentanți ai Asociației Române Antidrog -Argeș.

Organizatorii spectacolului, intitulat sugestiv "Două ore fără fumuri", și-au propus să conștietizeze tinerii în privința riscurilor consumului de tutun, alcool și droguri.

La acest spectacol participă elevi ai Liceului de Arte Plastice "Nicolae Tonitza", Școlii de Muzică și Arte Plastice nr. 1, Colegiului Național "Mihai Viteazul", Școlii de Muzică și Arte Plastice nr. 4, Liceului "Mihai Bravu" și ai Grupului Școlar "Nichita Stănescu".

La finalul manifestării, elevii vor primii diplome de onoare, materiale promoționale oferite de Agenția Națională Antidrog (fanioane, insigne, pixuri ș.a.) și, nu în ultimul rând, vor fi premiate de către Primăria Sectorului 1 și Uniunea Artiștilor Plastici cele mai bune lucrări de grafică realizate de elevii Liceului de Arte Plastice "Nicolae Tonitza".

*
*      *

Totodată, luni, 30 mai 2005, în cadrul manifestărilor dedicate "Zilei Modiale fără Tutun", la Grupul Școlar "Nichita Stănescu" a avut loc un spectacol-dezbatere intitulat "Hai să vorbim....", organizat de Agenția Națională Antidrog.

Cu această ocazie au fost prezentate două piese de teatru puse în scenă de către elevii claselor VII-a și a IX-a sub coordonarea profesorilor. De asemenea, specialiști din cadrul Agenției Naționale Antidrog au stat de vorbă cu adolescenții pe tema riscurilor la care se expun dacă consumă alcool, droguri, tutun.

La finalul întâlnirii, trupa "Flying Aerobics", formată din elevi ai școlii gazdă, a prezentat un moment artistic de excepție.

Activitățile se înscriu în prevederile Strategiei Naționale Antidrog 2005-2012 - Programul "Luna Antifumat".

BIROUL DE PRESĂ




Primul pas !




    B-dul Unirii nr.37, bloc A4,
    parter, sector3, Bucuresti
     tel.: 318.44.00
    fax.:316.67.27





    Powered by
© Copyright 2004 Agentia Nationala Antidrog