RELAȚII INTERNAȚIONALE
În perioada 18-20 mai 2005, doamna comisar-șef dr. farmacist Angela PANTEA, directorul Observatorului Român pentru Droguri și Toxicomanii din cadrul Agenției Naționale Antidrog participă, la Lisabona, la reuniunea organizată de către Centrul European pentru Monitorizarea Drogurilor și a Dependenței de Droguri (EMCDDA).
Domnul Frederic DENECKER, coordonator al rețelei europene de informații privind drogurile (REITOX) din cadrul EMCDDA a adresat această invitație conducerii Agenției Naționale Antidrog din perpectiva semnării unui viitor acord de participare la activitățile acestei instituției europene.
Totodată, cu acest prilej se vor discuta, în detaliu, perfecționările aduse sistemului de raportare națională a situației drogurilor și noile instrumente ce vor fi utilizate în acest scop, având în vedere aplicarea noului sistem de raportare la nivelul rețelei REITOX ,începând cu anul 2006.
*
* *
Î perioada 18-21 mai 2005, la Gent/Belgia, o delegație a Agenției Naționale Antidrog participă la un schimb de experiență în domeniul prevenirii și tratamentului consumului de droguri, la invitația domnului Johan MAERTENS, director general al fundației belgiene "DE SLEUTEL".
Activitatea se înscrie în obiectivele Programului "DRUGINFOLINE", proiect în curs de implementare în România, la realizarea căruia participă și reprezentanți ai comunității flamande din Belgia.
Cu prilejul acestei vizite, specialiștii Agenției Naționale Antidrog vor avea discuții și întrevederi de lucru cu experți în domeniul tratamentului, cercetării și prevenirii abuzului de droguri din cadrul fundației "DE SLEUTEL".
De asemenea, se va avea în vedere stabilirea detaliilor organizatorice vizând organizarea unei campanii de vară antidrog în județul Constanța, împreună cu organizația neguvernamentală română "Salvați copiii".