Prima pagina          Harta site          Forum
                 







CONFERINȚĂ INTERNAȚIONALĂ
DIMENSIUNEA SPIRITUALĂ ÎN TERAPIA PERSOANELOR DEPENDENTE DE DROGURI

Astăzi, 4 aprilie 2005 a avut loc deschiderea Conferinței internaționale "Dimensiunea spirituală în terapia persoanelor dependente de droguri", organizată de Agenția Națională Antidrog.

În deschidere domnul chestor-șef prof. univ. dr. Pavel ABRAHAM, președintele Agenției Naționale Antidrog a rugat asistența să țină un moment de reculegere în memoria celui care timp de 26 de ani a reprezentat simbolul creștinătății catolice - Papa Ioan Paul al II-lea.

În continuare, Domnia sa a precizat faptul că această Conferință este prima de acest gen organizată în țara noastră, evenimentul beneficiind de prezența a peste 180 de specialiști din 9 țări: Statele Unite ale Americii, Canada, Marea Britanie, Olanda, Danemarca, Serbia și Muntenegru, Adzerbaidjan, Moldova și România.

La lucrările reuniunii au participat înalți reprezentanți ai mai multor confesiuni din țară și străinătate, oficialități din viața socială românească și specialiști în domeniul luptei antidrog. Astfel, persoanele implicate în reabilitarea celor care au consumat sau încă consumă droguri și care provin din diferite domenii sociale s-au întâlnit pentru a-și împărtăși din cunoștiințele și experiențele acumulate.

În prima zi a conferinței au mai susținut alocuțiuni Înalt Preasfințitul Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, Osman Aziz, imam de București, Monsenior Cristian Sabău, din partea Mitropoliei Române Unită cu Roma Greco Catolică, pastorul Norman Douglas, director executiv al Organizației Heart to Heart Comunications din S.U.A., Dennis Griffith, director executiv al Organizației Teen Challenge - California, Martin W. Schwartz, director regional la Centrul Challenger pentru Educație în Științele Spațiului, Excelența Sa, domnul Eldar Hasanov, ambasador al Republicii Azere la București, director al Biroului Regional al International Council on Alchool and Addictions.

În opinia organizatorilor această conferință va realiza încă un pas spre întărirea colaborarii dintre specialiști și formarea unei viziuni comune în terapia spirituală a persoanelor dependente de droguri.

Marți, 5 aprilie 2005, în cadrul Reuniunii Internaționale, reprezentanții mass-media sunt invitați să participe începând cu ora 12:15, la sediul Primăriei Sectorului 2, la Conferința de presă organizată de doamna dr. June Scobiee Rodgers, președinte fondator al Centrului Challenger pentru Educație în Științele Spațiului (soția comandantului navetei spațiale Challenger 51-L care a explodat în spațiu în 1986) și domnul chestor-șef prof. univ. dr. Pavel ABRAHAM, președintele Agenției Naționale Antidrog.

După conferință jurnaliștii sunt invitați să participe la un dejun oferit de organizatori.

BIROUL DE PRESĂ

 



Primul pas !




    B-dul Unirii nr.37, bloc A4,
    parter, sector3, Bucuresti
     tel.: 318.44.00
    fax.:316.67.27





    Powered by
© Copyright 2004 Agentia Nationala Antidrog