Prima pagina          Harta site          Forum
                 







ANALIZA DE MEDIA


Presa scrisa

1 ianuarie - 31 decembrie 2005


Biroul de Comunicare si Relatii Publice
Anul II/ianuarie 2006

ANALIZA DE MEDIA este un studiu de evaluare a reflecarii în presa scrisa din România a activitatii Agentiei Nationale Antidrog, dar si a modului în care publicatiile abordeaza diferite teme din domeniul drogurilor.


I) SURSELE ANALIZEI:

Stirile aparute în presa centrala, în cotidianele:

Adevarul, Atac, Averea, Azi, Cotidianul, Cronica Româna, Curierul National, Curentul, Evenimentul Zilei, Gardianul, Gândul, Independent, Jurnalul National, Libertatea, 7 Plus, Realitatea Româneasca, România libera, Tricolorul, Ultima ora, Ziua.

Materiale aparute în presa centrala periodica.

Stiri aparute în presa locala, printre care:

"Argus" (Prahova), "Informatia Prahovei", "Telegraful de Prahova", "Prahova" "Timpolis" (Timis), "Gorjanul", "Observatorul de Calarasi", "Argument" (Calarasi), "Monitorul de Vrancea", "Ziarul de Vrancea", "Mesagerul" (Bistrita Nasaud), "Observator de Constanta", "Cuget liber" (Constanta), "Cuvântul liber", "Nepuzsag" si "Kronika" (Mures) etc.

Au fost monitorizate prin intermediul centrelor de prevenire si consiliere antidrog din judete un numar de 149 articole publicate în presa locala, îndeosebi în judetele Cluj si Constanta. Cele mai multe dintre aceste materiale au aparut dupa constituirea, începând cu luna martie 2005, a centrelor teritoriale.


II) TOTAL ARTICOLE MONITORIZATE:

În prioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2005 au fost monitorizate un numar de 2.377 articole, publicate în 19 cotidiene centrale si 153 în publicatii locale. În anul 2004 au fost monitorizate 380 articole, ceea ce reprezinta o crestere cu 650 %.


III) REFLECTAREA ÎN PRESA SCRISA A ACTIVITATII AGENTIEI NATIONALE ANTIDROG SI A CONDUCERII ACESTEIA


În anul 2005 se remarca o crestere a vizibilitatii Agentiei Nationale Antidrog în presa.

Iata, numeric, care sunt referirile aparute cel mai frecvent în presa în perioada anului 2005:

Nr. Subiectul Referiri
1. Referiri la chestorul-sef prof. univ. dr. Pavel ABRAHAM 161
2. Sintagmna Agentia Nationala Antidrog 110
3. Campania "Deschide ochii" 50
4. Sintagma consiliere si prevenire antidrog 49
5. Campania "Marea singura noastra dependenta" 25
6. Referiri la Strategia Nationala Antidrog 16
7. Referiri la Emisiunea "Alege viata" 10
Total: 421

Din punct de vedere al vizibilitatii constatam urmatoarele:

-Agentia Nationala Antidrog, în crestere importanta în acest an, are cea mai buna vizibilitate în lunile mai (11 referiri) si iunie (15 referiri), perioada care coincide cu lansarea Campaniei "Deschide ochii". Se remarca o crestere a vizibilitatii în luna august (declansarea Campaniei "Marea, singura noastra dependenta") si apoi în luna noiembrie (14 referiri), o data cu lansarea celor doua rapoarte (european si national) si campania antifumat. Vizibilitatea cei mai scazuta s-a înregistrat în lunile octombrie (1 material) si ianuarie (2 referiri).

-Vizibilitatea presedintelui Agentiei Nationale Antidrog, chestor-sef prof. univ. dr. Pavel ABRAHAM, cunoaste cele mai semnificative cresteri în lunile: martie (34 referiri), iunie (27) si iulie (22). Urmeaza o scadere în lunile septembrie si octombrie (5 si, respectiv. 3 referiri), pentru ca în luna noiembrie sa se înregistreze o crestere semnificativa (13 referiri), în legatura cu lansarea celor doua rapoarte.


Analiza presei scrise arata ca subiectele propuse de Agentia Nationala Antidrog care au suscitat cel mai mult intereseul presei scrise au fost:

Nr. Subiectul Referiri
1. Participarea actorului american Steven Seagal la campania antidrog lansata la Palatul National al Copiilor 63
2. Campania "Deschide ochii" 50
3. Campania "Marea singura noastra dependenta" 25
4. Lansarea Raportului European si a Raportului National pe Droguri 14
5. Ciclul de manifestari dedicate Zilei de 26 iunie 12

Alte subiecte care au atras interesul presei scrise din România au fost în acest an:

-evolutia numarului de consumatori de droguri
-modificari legislative (îndeosebi Legea 522/ în ceea ce priveste modificarea statutului consumatorilor de droguri
-modul în care au fost cheltuite fondurile
-prezentarea unor activitati ale A.N.A., precum conferinta "Dimensiunea spirituala în terapia persoanelor dependente de droguri", Concertul European Antidrog, Campaniile "Clase fara fumat", "Mesajul meu antidrog", "Protego" etrc.
-consumul de droguri în rândul elevilor de liceu
-activitatile derulate în cadrul Proiectului de înfratire cu Spania.

Dintre cele 421 de referiri la adresa Agentiei Nationale Antidrog, a presedintelui acesteia sau a altor componente sau sectoare de activitate, 25 au un caracter negativ, ceea ce înseamna un procent de 5,9 %. Restul materialelor au îndeosebi un caracter neutru si pozitiv.

Fata de situatia înregistrata în primele doua luni ale anului 2005 în ceea ce priveste înteresul presei scrise fata de domeniul drogurilor, situatia se prezinta în acelasi fel în ceea ce priveste ocupantele locurilor 1 - 4. Diferentierile survin de la locul al 5-lea.

Nr. Publicatia Editii
1. Ziua 162
2. Evenimentul zilei 144
3. România libera 126
4. Adevarul 89
5. Atac 81
6. Curentul 74
7. Gardianul 64
8. Libertatea 55
9. Cronica Româna 49
10. Azi 49
11. Jurnalul National 40
12. Averea 30
13. Curierul National 28
14. Tricolorul 22
15. Ultima ora 18
16. Realitatea Româneasca 11
17. Gândul 10
18. Independent 6
19. 7 Plus 1

Se remarca, fata de primele doua luni ale anului, plasarea publicatiei "Atac" între primele clasate, interesul ziarului "Averea" (relativ recent aparut pe piata si cu o tematica de afaceri) fata de problematica antidrog si relativa lipsa de interes a unor publicatii precum "Realitatea Româneasca" sau "Gândul".

Din punct de vedere al interesului pentru subiecte referitoare la traficul sau consumul de droguri, lunile care sunt cele mai bogate în materiale publicate în presa scrisa sunt: iunie, februarie, august si septembrie. Cele mai sarace luni în articole publicate sunt: octombrie, decembrie, ianuarie si noiembrie.

Iata cum a evoluat, pe luni, numarul de articole publicate în presa scrisa:

Luna Numarul de articole
Ianuarie 169
Februarie 209
Martie 208
Aprilie 303
Mai 200
Iunie 347 (cele mai multe articole)
Iulie 164
August 197
Septembrie 216
Octombrie 101 (cele mai putine articole)
Noiembrie 126
Decembrie 137
Total 2377

IV) REFLECTAREA ÎN PRESA A DIFERITELOR PERSONALITATI

Remarcam conturarea a doua situatii:

1). Referiri pozitive sau neutre aparute în presa scrisa din anul 2005 despre unele personalitati

Nr. Subiectul Referiri
1. Pavel Abraham 161
2. Steven Seagal 64
3. Vasile Blaga * 40
4. Dan Fatuloiu 20
5. Eugen Corciu 5

*Nota: având în vedere aria generala de responsabilitate la nivelul întregului Minister al Administratiei si Internelor a ministrului Vasile Blaga, se poate trage concluzia ca numarul mare de referiri (40) atesta precocuparea conducerii ministerului fata de problematica luptei împotriva traficului si consumului de droguri.

2). Referiri negative aparute în presa scrisa din anul 2005 despre unele personalitati

Nr. Subiectul Referiri
1. Tiriac (Ion sau Ion Ion) 899
2. Sandu (Mircea, Raluca, Robert sau Lili) 443
3. Adrian Mutu 232
4. Toma Zaharia 24

Cele mai multe referiri la cazul Tiriac apar în lunile ianuarie - martie si august - octombrie, când se remarca si cea mai frecventa utilizare a termenului "cocaina". Referirile la Toma Zaharia sunt asociate, în 9 cazuri, cu cele referitoare la Dosarul Sintofarm.


IV) PRESA LOCALA

În anul 2005 au avut o vizibilitate mai mare în presa centrele de prevenire si consiliere antidrog care au o vechime mai mare de la înfiintare sau care au drept coordonatori persoane care au un exercitiu mai vechi în relatia cu media. Desi monitorizarea presei locale se va face începând cu data de 1 ianuarie 2006, iata câteva date valabile pentru anul 2005:

Nr. Judetul Numar de articole
1. Cluj 101
2. Constanta 33
3. Prahova 5
4. Calarasi 4
5. Mures 4
6. Vrancea 3
7. Gorj 1
8. Bistrita Nasaud 1

V) VIZIBILITATEA ÎN PRESA SCRISA A ALTOR STRUCTURI CU COMPETENTE ÎN DOMENIUL LUPTEI ÎMPOTRIVA TRAFICULUI DE DROGURI

În anul 2005 presa scrisa a continuat sa fie interesata de subiecte ce au legatura îndeosebi cu latura operativa a fenomenului. Din acest motiv, termenul de "Trafic de droguri" apare de 2726 de ori, fiind cel mai utilizat termen asociat celui de "droguri".

Din acest motiv, sunt firesti referirile relativ frecvente la structurile de combatere a crimei organizate si antidrog, care ating cifra de 223. Mai întâlnim 14 referiri la "politistii antidrog".

Politia de Frontiera este prezenta, sub aceasta denumire, de 2 ori, dar temenul generic de frontiera (nu neaparat cea româna) este folosit de 261 ori.

Presa scrisa face 224 referiri la vama, termen care este asociat de cele mai multe ori cu cel de trafic de droguri.


VI) REFERIRI LA TIPURILE DE DROGURI

Asa cum este de asteptat, dat fiind faptul ca principalul subiect în 2005 a fost cel numit generic "Cocaina pentru VIP-uri", termenul cel utilizat în presa anului 2005 este cel de cocaina, care are 1287 de referiri. Pe locul al doilea este heroina (970), urmata de canabis (732), ecstasy (454). La mare distanta este situat LSD-ul, cu numai 6 referiri.

Presa a fost interesata si de problemele legate de fumat. Acest termen, sau cei analogi, apare de 1159 ori, în timp ce alcoolul (bautura etc) are 689 referiri.

Este de mentionat faptul ca un numar mare de referiri la fumat sunt prezente în lunile mai si noiembrie, cu prilejul organizarii de catre Agentia Nationala Antidrog a unor activitati de informare si constientizare asupra efectelor daunatoare ale fumatului.


VII) CONCLUZII

1) Se observa o crestere substantiala a numarului de articole monitorizate, de la 380 în 2004, la 2377, în 2005, ceea ce reprezinta un spor de 650%.
2) Este evident, în continuare, interesul mass-media pentru subiectele care privesc îndeosebi traficul de droguri, implicarea unor VIP-uri în traficul sau consumul de droguri. Dintre subiectele abordate în presa în aceasta perioada lipsesc aproape cu desavârsire teme cum ar fi: tratamentul persoanelor dependente de droguri, reinsertia sociala a consumatorilor, organizarea unor activitati preventive sau de informare a opiniei publice.
3) Presa apreciaza implicarea unor personalitati în campanile antidrog, ceea ce explica numarul foarte mare de referiri în presa scrisa (63) la Steven Seagal.
4) Cele mai multe publicatii aloca spatii reduse problematicii, fiind difuzate îndeosebi stiri. Exista, însa, si cazuri în care acestea ofera cititorilor dosare tematice ("Jurnalul national", "Ziua" etc).
5) Exista interes pentru prezentarea unor noutati cum ar fi, de exemplu, testele antidrog, aparitia unor jocuri pe calculator pentru a educa la adolescenti o reactie adversa fata de droguri etc.




Anexa 1
Anexa 2
Anexa 3
Anexa 4



Primul pas !




    B-dul Unirii nr.37, bloc A4,
    parter, sector3, Bucuresti
     tel.: 318.44.00
    fax.:316.67.27





    Powered by
© Copyright 2004 Agentia Nationala Antidrog