Căutare:
Tel-verde : 0 800 8 700 700

Întrebări frecvente - Întrebări tratament

1. Ce sunt drogurile?
Drogurile reprezintă substanţe, legale sau ilegale, al căror consum (din motive medicale sau din alte motive) pot determina modificări de percepţie, a stării de spirit, conştiinţă şi comportament şi apariţia dependenţei fizice/psihice.

2. Ce este dependenţa?
Dependenţa este un fenomen caracterizat prin nevoia constantă de a continua utilizarea drogului, ignorând consecinţele negative apărute în plan psihic şi fizic.

3. Cum mă pot lăsa de droguri?
Centrele care oferă tratament consumatorilor de droguri au o echipă formată din profesionişti specializaţi în domeniul medical, psihologic, social ce vin în sprijinul tău în vederea tratării dependenţei fizice/ psihice prin intervenţii specifice medicale, creşterea motivaţiei pentru schimbare, prevenirea recăderilor, reabilitare şi reinserţie.

4. Cum pot beneficia de tratament?
În vederea accesării serviciilor de tratament pentru consumatorii de droguri trebuie contactat Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog, în zona căruia ai domiciliul, în vederea realizării unei evaluări medicale, psihologice şi sociale necesară identificării tipului de serviciu (detox, substituţie, centru postcură) de care ai nevoie.

5. Ce sunt etnobotanicele?
Produsele denumite generic "etnobotanice" conţin substanţe sau amestecuri de substanţe chimice, sintetizate în laboratoare, ce produc efecte fiziologice şi psihologice asemănătoare drogurilor de risc/mare risc. Aceste substanţe se încadrează în categoria "designer drugs" - droguri de sinteză - termen folosit pentru a descrie substanţe ce sunt create pentru a ocoli legislaţia în vigoare, de obicei prin modificarea structurii moleculare a drogurilor deja existente sau găsirea de noi droguri cu structuri chimice complet diferite ce produc efecte similare cu drogurile ilegale recreaţionale.

Inapoi la pagina principală

Ştiri

UN NOU PROTOCOL DE COLABORARE ÎNTRE AGENŢIA NAŢIONALĂ ANTIDROG ŞI FEDERAŢIA INTERNAŢIONALĂ A COMUNITĂŢILOR EDUCATIVE – SECŢIUNEA ROMÂNIA

Miercuri, 8 martie a.c., a fost semnat un nou protocol de colaborare între Agenţia Naţională Antidrog (ANA) din cadrul Ministerului Afacerilor Interne şi Federaţia Internaţională a Comunităţilor Educative - Secţiunea Romania (FICE - România).

9 martie 2017

continuare


INTERVENȚIE RAPIDĂ PENTRU FEMEILE CONSUMATOARE DE DROGURI DIN ROMÂNIA

În acord cu recomandările Consiliului Internaţional pentru Controlul Drogurilor (International Narcotics Control Board, INCB), Agenţia Naţională Antidrog (ANA) dezvoltă, începând cu luna martie 2017, Programul de intervenție rapidă și în rândul femeilor consumatoare de droguri, care se află în maternități şi pentru care va fi asigurată inducţia cu metadonă, după evaluarea medicală, psihologică şi socială a acestora.

8 martie 2017

continuare


Campanii de prevenire

Când drogurile apar, PRIETENII DISPAR, campanie naţională de prevenire a consumului de droguri